Kant a fost un autor prolific, scriind lucrări cu un caracter enciclopedic care au acoperit subiecte variate, de la estetică („Critica facultății de judecare”) și știință, până la drept, politică și reflecții asupra unor evenimente contemporane precum Revoluția Franceză, cutremurul din Lisabona și maladiile cerebrale. În scrierile sale, Kant a susținut că sursele cunoașterii nu se află în spirit, ci în rațiune, subliniind importanța gândirii critice și a analizei raționale.

Kant nu își citea cursurile, ci prefera să vorbească liber, angajându-se într-un dialog activ cu studenții săi. Această abordare dinamică a predării a fost una dintre cheile succesului său ca educator. Viața sa personală era caracterizată de o rutină strictă și tihnită: nu mânca niciodată singur și își făcea plimbarea zilnică la aceeași oră în fiecare zi. Locuitorii din Königsberg, unde locuia Kant, își setau ceasurile după plimbările filosofului.
În plimbările sale zilnice, Kant întâlnea mereu același cerșetor și îl mustra în același fel în fiecare zi, încercând să-l lovească cu bățul. În timpul studenției, Kant era un jucător pasionat de cărți și își finanța studiile jucând biliard pe bani.

În 1794, guvernul prusac i-a interzis lui Kant să abordeze subiecte religioase în cursurile și publicațiile sale, considerându-le prea controversate, iar el nu a avut nimic împotriva acestui lucru. Cu toate acestea, el a continuat să-și desfășoare activitatea academică până la sfârșitul vieții. Ultimele sale cuvinte, „Es ist gut” („Este bine”), reflectă probabilitatea unei acceptări senine a propriei sale morți.

Una dintre cele mai influente lucrări ale lui Kant este „Critica rațiunii pure” („Kritik der reinen Vernunft”), în care face distincția dintre judecățile analitice și cele sintetice. Judecățile analitice sunt cele în care predicatul este conținut în subiect (de exemplu, „toate corpurile sunt întinse”), în timp ce judecățile sintetice adaugă ceva nou cunoașterii (de exemplu, „unele corpuri sunt grele”).